Sfîntul Mucenic Solohon şi cei împreună cu dînsul (17 mai) Sfîntul Mucenic Solohon a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian. El era de neam egiptean, cu credinţa creştin şi cu rînduiala ostaş, sub comanda tribunului Campan, care avea sub el trei...
Sfîntul Apostol Andronic, unul din cei şaptezeci, şi Sfînta Iunia, ajutătoarea lui (17 mai) Sfîntul Apostol Andronic împreună cu Sfînta Iunia, ajutătoarea sa, a fost vestit în ceata sfinţilor şaptezeci de apostoli, fiindcă a crezut în Hristos, mai înainte de Sfîntul...
Viaţa Cuviosului Eftimie Atonitul, care s-a nevoit în anul 980 (17 mai) Cuviosul părintele nostru Eftimie a fost din Iviria, dintr-o cetate ce se numeşte Tac, fiu din părinţi dreptcredincioşi, slăviţi şi bogaţi. Deci, după ce tatăl său s-a lepădat de...
Viaţa Fericitei fecioare Muza (16 mai) Robul lui Dumnezeu Prov – zice Sfîntul Grigorie Dialogul, Papa Romei către arhidiaconul său Petru -, mi-a spus mie despre sora lui, care se numea Muza, cum că, fiind încă pruncă, într-o noapte oarecare, i...
Viaţa Cuviosului Teodor,ucenicul Cuviosului Pahomie (16 mai) Cînd se întinsese vestea de viaţa cea asemenea cu îngerii a Cuviosului şi purtătorului de Dumnezeu părintele nostru Pahomie, toţi credincioşii preamăreau pe Hristos Dumnezeu pentru el. Mulţi din cei ce aveau dragoste mai...
Viaţa Cuviosului Pahomie cel Mare (15 mai) Cuviosul părintele nostru Pahomie era de neam din părţile Tebaidei Egiptului, născut din părinţi păgîni, închinători de idoli, ca un crin ieşit din mărăcini. Pe acesta, Domnul nostru Iisus Hristos l-a însemnat din copilărie...
Viaţa Cuviosului Isaia, Episcopul Rostovului (15 mai) Naşterea şi credinţa fericitului Isaia a fost în pămîntul Rusiei şi în stăpînirea Kievului, născut din părinţi de neam bun şi iubitori de Hristos. Din tinereţe, iubind pe Hristos şi lăsînd dulceţile cele ispititoare...
Viaţa Sfîntului Isidor, cel nebun pentru Hristos (14 mai) Fericitul Isidor era din părţile Apusului, de neam roman şi din ţinutul nemţesc. El, iubind credinţa cea adevărată şi dreptcredincioasă, a ieşit din casa sa, s-a dezbrăcat de hainele sale şi s-a...
Pătimirea Sfîntului Mucenic Isidor,din insula Hiului (14 mai) În anul dintîi al împărăţiei lui Decie, a ieşit poruncă împărătească, în toate părţile stăpînirii Romei, ca să se scrie, să se numere ostaşii şi să se rînduiască cetele. Şi au mers corăbiile...
Viaţa Cuviosului stareţ Serapion Sindonitul (14 mai) În părţile Egiptului era un stareţ oarecare cu numele Serapion Sindonitul. El nu avea haine pentru a-şi acoperi goliciunea trupească decît numai un sindon. Acesta s-a făcut monah din tinereţe şi n-a cîştigat nici...